Tu, adolescent al zilelor noastre, al zilelor mele. Tie iti vorbesc prin acest e-mail, chiar daca nu poti sa-mi auzi sufletul. Poate ca te intrebi de ce ma interesezi, tu ,suflet necunoscut. Foarte simplu.Am descoperit o taina , pe care m-as simti egoista sa nu o impart atator inimi care traiesc cu senzatia ca exista, cand defapt cerescul din ele a fost demult “mancat” de un trupesc flamand. Nu ti s-a intamplat niciodata sa ai stomacul plin, dar totusi, sa iti fie foame? Sau sa ai impresia ca iubesti, si chiar sa crezi asta, iar in final, sa realizezi ca a fost doar o impresie? Chiar nu ti s-a intamplat niciodata sa ai carnetul de elev plin cu note de 10, si totusi, sa te intrebi "ce" anume va fi viitorul tau? ... Cum as putea eu, sa-ti satur sufletul? Prea mult gol, prea mult pustiu in sufletele noastre, adolescentii de astazi. Te-ar ajuta cu ceva acele obisnuite smiley-uri sau "big hugs-urile" de pe mess, pe care le daruiesc tuturor, in acelasi mod, apasand un simplu clik si un enter? La ce bun...? Fatarnicie... Tot ce vreau e sa te opresti putin si sa privesti in jurul tau; fiecare litera pe care o citesti din "e-mail-ul" acesta, va deveni trecut. Ce sunt cuvintele ca sa te saturi cu ele ...(?) sau gandurile mele , ca sa le poti considera un dar... Prea multa scoala nu te va implini niciodata. Oricat ai cunoaste, in orice domeniu, ramai tot flamand… Pacat ca nu ne dam seama, decat atunci cand e prea tarziu, ca viitorul e undeva mai departe de orizonturile pe care le putem noi vedea. Caci tot ce este, intr-o secunda, trece. Intr-o zi, tot ce vezi acum in jurul tau , nu va mai fi. La clipeala ochiului, fiecare secunda se adanceste in trecut. Insa partea buna a lucrurilor este aceea ca ne putem "agata" de fiecare clipa, pentru a lasa acolo o amprenta. In viata aceasta, nimic nu trebuie sa te intereseze mai mult decat "clipele", care trec; sau mai bine zis "felul" in care trec…
Stiai ca noi, oamenii, putem face minuni? Uite: prind in manutele mele o secunda, si o transform in iubire, in cantec; o transform in ce vreau eu, pentru ca e a mea. Si tu ai secundele tale. Le poti prinde in manute , le poti insufla duh de frumusete, de suflet... Iar mai apoi, ai grija; timpul, flamand, va incerca sa smulga din pumnul tau franturi de clipa, firimituri din tine; tu , insa, arunca-le in Sus, invata-le sa zboare, incredinteaza-le Cerului. De ce toate astea? Pentruca in goana noastra, prea intrecandu-ne cu timpul, suntem prinsi ca intr-un joc fara sfarsit. Rar mai reusim sa ne oprim, trezindu-ne atunci cu pumnii goi. Stii, va veni o zi in care totul in jurul tau va arde; insa, tu trebuie sa ai curajul si dreptul de a te agata de cer. Trimite fiecare clipa din viata ta, inspre Acolo, de unde vei astepta intr-o zi ajutor. Poti avea toata increderea. Cerul a fost creat pentru a ne prinde de el, atunci cand pamantul, sub picioarele noastre, va arde. Asadar , toate cuvintele astea poti sa le strangi intr-un pumn de orgoliu si sa le arunci ca pe o secunda, prin tine, in trecut. Insa nu uita, ca fiecare are cerul lui, dupa cum si-l creaza, dupa cum a invatat clipele: sa zboare, sau sa moara. Nu ti-am scris toate astea doar pentruca nu le-ai fi stiut... Le-am scris, pentru a-mi transforma cateva din secundele pe care le-am prins, in puncte luminoase, pentru cerul meu. Cand vei citi aceste randuri, deja vor straluci pe al tau. Depinde ce alegi sa lasi in viata, in tine: trupescul, sau cerescul. Un viitor trecator, sau un viitor vesnic.
